SERVICIUL EVALUARE COMPLEXĂ A PERSOANELOR ADULTE CU HANDICAP
(locaţia: Bucureşti, Sector 1, B-dul Mareşal Al. Averescu nr.17, corp B, cam.2)
îndeplineşte următoarele atribuţii principale:
¨ evaluează/reevaluează persoanele adulte care solicită/pentru care se solicită încadrare în grad și tip de handicap;
¨ evaluează persoanele adulte cu handicap care solicită/pentru care se solicită admiterea în centrere zidențiale sau de zi, publice ori public-privat;
¨ evaluează îndeplinirea condiţiilor necesare atestării ca asistent personal profesionist a persoanei care solicită aceasta;
¨ monitorizarea persoanelor adulte cu handicap permanent (accentuat și mediu) aflate în jurisdicția D.G.A.S.P.C. sector 1, prin care se urmărește starea de sănătate, socială, economică și locativă, în vederea identificării nevoilor acestora și a ofertei locale de servicii care pot acoperii nevoile identificate, precum și prevenirea unor măsuri de asistență socială pentru persoanele neeligibile;
¨ realizează informarea şi consilierea persoanei cu handicap (şi a familiei, reprezentantului legal) privind drepturile şi obligaţiile persoanelor cu handicap, tipurile de sprijin disponibil şi modalităţi de obţinere;
¨ înaintează dosarul, cuprinzând propunerea de încadrare, menținere sau neîncadrare în grad și tip de handicap, admiterea în centre rezidențiale sau de zi, publice ori public-privat, precum și propunerea de atestare/neatestare ca asistent personal profesionist Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Sector 1, Bucureşti;
¨ efectuează evaluarea situaţiei sociale în vederea încadrării în grad și tip de handicap pentru persoane adulte cu handicap care locuiesc fără forme legale pe raza sectorului 1, la solicitarea altor instituții;